Shop
m

Aenean sollicitudin, lorem quis bibendum auctor, nisi elit.

m

Sortimente de miere românească

Diversitate în unitate de la flori și albine!

Sortimentele de miere diferă în funcție de originea botanică și regiunea de proveniență. În funcție de originea secrețiilor dulci recoltate de albine apar și sortimentele de miere care diferă ca aromă, compoziție, aspect, proprietăți. Ca de exemplu, mierea polifloră recoltată la câmpie are un alt spectru floral decât cea de munte care are un gust și o aromă mult mai intense deoarece există o mai mare varietate de ierburi şi flori.

Albinele, prin nevoile lor energetice colectează diverse substanțe dulci din natură ce stau la baza producerii mierii, astfel că după proveniența acestora mierea poate fi:

miere de flori (din nectar) care la rândul său poate fi monofloră sau polifloră;

miere de mană (din alte secreții dulci ale plantelor);

Mierea monofloră provine în cea mai mare parte din nectarul unei singure specii de plante, ca de exemplu mierea de salcâm, mierea de tei sau mierea de floarea soarelui, etc.

Mierea polifloră provine din nectarul cules de albine de la mai multe specii de plante ce înfloresc pe un anumit areal, în general în aceeași perioadă sau pe diverse perioade ale sezonului activ. Sunt nenumărate sortimente poliflorale ale căror origine este strâns legată de flora existentă pe un anumit areal sau care înfloresc într-o anumită perioadă a anului.

Ce este nectarul? Nectarul este un lichid dulce produs de plante prin procese complexe de sinteză și secreție, care au loc la nivelul glandelor nectarifere, situate de cele mai multe ori la nivelul florilor. Bogat în glucide, nectarul este o sursă de maximă atracție pentru insecte care, în zborul lor de colectare a hranei, fecundează și plantele, prin preluarea și transferul polenului de pe o floare pe alta. Fenomenul, denumit polenizare, este în fapt o relație de simbioză nu doar dintre plante și insecte, dar chiar și dintre regnul vegetal și animal prin care se asigură perpetuarea a nenumărate specii de plante și animale. Această relație reciprocă este facilitată de colectarea nectarului, dar și a polenului. Polenul reprezintă în principal hrana proteică a albinelor, fără de care nu ar putea să crească și să se dezvolte. O legătură pe cât de strânsă și subtilă pe atât de necesară pentru existența și menținerea lumii vii așa cum o cunoaștem la ora actuală.

Mierea de mană (impropriu denumită și miere de pădure, de rouă, de brad) provine din sucurile dulci culese de albine de pe diverse părți ale plantelor (atât de la foioase cât și de la conifere) și care sunt fie rezultatul metabolismului plantei fie al unor insecte ce consumă seva, asimilează substanțele proteice și excretă glucidele în exces.

În funcţie de metoda de producere sau de extragere pot fi identificate mai multe tipuri de miere: mierea în fagure, în secţiuni de faguri sau chiar şi întregi, miere care conţine bucăţi de fagure, mierea stoarsă adică obţinută prin intermediul presării fagurilor și mierea centrifugată.

Mierea de salcâm (Robinia pseudacacia). Această miere este una din cele mai apreciate deoarece fiind cea mai bogată în fructoză rămâne fluidă pentru mult timp. În plus are o aromă subtilă, culoarea cea mai deschisă, incoloră spre gălbuie, fiind astfel cea mai transparentă dintre mieri. Gustul său simplu și discret o face foarte apreciată în îndulcirea alimentelor, ceaiurilor sau altor băuturi, făra a le denatura aroma și gustul acestora.

Mierea de tei (Tilia sp.). Are aroma intensă a parfumului de tei, o consistenţă cremoasă după cristalizare, de culoare galben-aurie. Mierea de tei este un sortiment foarte bogat în compuși aromatici, păstrând astfel virtuțile plantei de origine, aceea de a avea proprietăți neurosedative, antiseptice și stimulatoare la nivelul tractusului digestiv.

Mierea de floarea soarelui (Helianthus annuus). Această miere se distinge prin culoarea sa aurie cu nuanțe de chihlimbar. Aroma este specifică, plăcută, foarte apreciată, atât pentru consum direct sau în preparate de bucătărie.

Mierea de rapiţă (Brassica napus oleifera). Are o nuanță foarte deschisă, similar mierii de salcâm, dar spre deosebire de aceasta cristalizează extrem de repede datorită cantității mari de glucoză. Fenomenul este foarte rapid, iar cristale sunt fine fapt ce oferă mierii un aspect cremos, fiind apreciată pentru realizarea mierii cremă sau pentru a fi consumată direct pe pâine. Are o aromă delicată și un gust dulce intens cu parfum de rapiță.

Mierea de pomi fructiferi. Provine de la florile pomilor fructiferi cum ar fi părul, mărul, prunul, corcodușul, este cremoasă şi parfumată și în funcție de ponderea nectarului diverselor specii culoarea este variabilă, în general galbenă-chihlimbarie cu nuanţe roşiatice. Mierea de pomi fructiferi are un gust specific, uşor amărui, cu arome bogate si diverse, o miere completă cu proprietăți multiple pentru organismul uman.

Mierea de păpădie (Taraxacum officinale). Este o miere de mai deosebită, de culoare galben-lămâi, parfumată, cu un gust puternic de condiment, fiind bogată în uleiuri esenţiale.

Mierea de coriandru (Coriandrum sativum). Are o culoare deschisă, o aromă pronunţată cu gust uşor neplăcut în special după extracție datorită prezentei uleiurilor volatile şi substanţelor existente in planta de origine.

Mierea de oţetar (Ailanthus altissima). Are o culoare galbenă, cu o aromă specifică, pronunţată și un gust dulce-acidulat.

Mierea de mentă (Mentha aquatica). Este o miere mai rară, are o  culoare brună-verzuie, uneori cu nuanțe roșietice cu parfum mentolat. Este un sortiment aproape specific romanesc se recolteaza in cantitati mari in Delta Dunarii si zonele inundabile dar si in luncile Dunarii. Are o consistență uniformă, cristalizează fin și de obicei incomplet. Contine o cantitate mare de vitamina C si datorita calitatilor nutritive si terapeutice, este foarte cautata pentru consum.

Mierea de busuioc de miriște (Stachys annua). Deși în ultimul timp se recoltează din ce în ce mai rar, este o miere care se obţine doar în anumiţi ani în mirişti, după seceratul păioaselor cînd se dezvoltă această plantă. Este deschisă la culoare cu o aromă şi un gust subtil, plăcut, rivalizând chiar cu mierea de salcâm.

Mierea de castan (Castanea sativa). Este o miere specială, pornind chiar de la culoarea sa castanie, uneori atât de închisă încât se estompează spre negru. Consistenţa este lichidă, aroma intensă şi pătrunzătoare, cu o puternică notă amăruie și gust inconfundabil. În România plaiul castanelor şi originea mierii de castan este Maramureşul, binecunoscut şi după “sarbatoarea castanelor” organizată în prima parte a lunii octombrie în Baia Mare.

Mierea din trifoi (Trifolium sp.). De culoare albă şi cu o aromă delicată această miere are un gust fin şi proaspăt, dulce, plăcut şi floral care îl face deosebit de versatil. Mierea obţinută de la trifoiul alb are un gust deosebit de persistent în timp ce cel obţinut de la trifoiul roz este practic neutru. Continutul bogat de fructoză al mierii de trifoi alb o face să cristalizeze lent, in cristale fine, in timp ce mierea de trifoi rosu cristalizeaza repede.

Mierea de albăstrele (Centaurea cyanus) este o miere obtinuta în peisajele rustice unde flora spontană este înca bogată specii florale perene, o miere destul de rara, de obicei în combinatie cu miere de la alte specii florale de câmp. Este o miere de culoare deschisa cu cristalizare fină, având un gust plăcut, ușor amărui.

Mierea de scaieţi (ciulini, mărăcini) (Cirsium sp, Cardium sp., Cynara sp, Carduus sp, etc). Mierea de scaieţi este o miere de culoare chihlimbarie – roşiatică, în funcție de predominanța speciilor de plante de la care se recoltează nectarul, care de obicei înfloresc în aceeasi perioada din an – iulie-august, in special în verile mai secetoase care determină apariția florilor. Are un gust pronunțat floral, foarte intens.

Mierea de cimbrișor (Thymus serpyllum). Este o miere de culoare galben-roșietică, deosebit de gustoasă cu o aromă plăcută, mentolată datorită uleiurilor volatile specifice plantei de origine. Ea se produce mai mult în țările mediteraniene, unde această plantă crește spontan pe suprafețe extinse.

Mierea de zmeur (Rubus idaeus). Este uneori produsă în zonele montane, unde crește zmeurul sălbatic. Are o culoare deschisă, aurie, cu nuanţă uşor verzuie sau roşcată, ce emană o aromă proaspătă de fructe.

Mierea de zburătoare (Epilobium angustifolium). Este o miere produsă în zonele montane unde această plantă colorează peisajul estival. De culoare deschisa, foarte plăcută la gust, mierea de zburătoare cristalizeaza destul de repede.

Mierea de păducel (Crataegus monogyna). O miere rară, de culoarea galben-portocalie, are un parfum specific, delicat, mai greu de identificat.

Miere de fâneaţă (sau de pajişte). Este o miere polifloră recoltată în zone de deal şi munte, cu un gust pronunţat, plăcut si cu arome florale diverse în funcţie de speciile predominante.

Miere de mană. Această miere poate avea caracteristici diferite în funcţie de planta de pe care albinele recoltează mana. Îndeosebi mierea de mană de brad (conifere sau miere de pădure), tipică pentru zonele alpine, are o culoare închisă, ca de chihlimbar sau brună, cu nuanţe verzui sau roşiatice și consistență vâscos-cleioasă. Este o miere aromată, balsamică, răşinoasă, fermă, cu arome caracteristice, puternice, vegetale. Cristalizează mai greu datorită compoziției specifice, mai bogată în zaharuri complexe, dextrine, substanțe pectice și gumoase. Cu toate acestea există și miere de mană care cristalizează repede datorită conținutului mare în melezitoză. Mierea din mană de foioase are o nuanță mai deschisă ca cea de munte. În România, mierea de mană poate proveni de la mai multe specii de foioase și de conifere (pin, brad, molid). Mierea de mana, are un conţinut bogat in elemente  minerale (Ca, Mg, Fe), de până la 20 de ori mai mult comparativ cu alte sortimente, de aceea se recomandă consumul acesteia mai ales de către copii, persoanele anemice şi cele aflate în convalescenţă.